20/05/2022
Odată cu pandemia cauzată de virusul Covid-19 s-au produs schimbări monumentale în fiecare aspect al vieții noastre personale și de asemenea în viața noastră profesională. Lucrul de la distanță este una dintre acele noi tendințe. În 2021, potrivit sondajelor, aproximativ 1 din 4 americani (26,7%) lucrează de la distanță. Aceasta este o schimbare semnificativă față de 2018, când doar 7% dintre angajații civili din SUA aveau opțiunea de a lucra de acasă.
Twitter, Shopify și Dropbox au anunțat deja că vor trece la configurații permanente de lucru de la domiciliu, iar Mark Zuckerberg, CEO al Facebook, a anunțat că jumătate dintre angajații companiei ar putea lucra de la distanță timp de 5 până la 10 ani.
Să aruncăm o privire la primele 5 tendințe care vor avea loc în privința lucrului de la distanță:
1. Modelele hibride sunt în centrul atenției
Va exista o formulă combinată de lucru la distanță și lucru de la sediul companiei, fapt ce va începe să devină normă. Este dificil pentru mulți angajați să facă naveta, de aceea tot mai mulți oameni vor începe să o dea la o parte complet, astfel încât să poată fi mai productivi și mai flexibili în tiparele lor de lucru. În același timp, alții ar dori să se întoarcă la locurile lor de muncă, invocând posibilitatea unei interacțiuni mai bune între colegi și găsirea mai lesne de soluții atunci când se discută față în față. Drept urmare, multe organizații vor începe să adopte un model hibrid.
2. Se bazează mai mult pe comunicarea asincronă
De-a lungul anilor, companiile care au adoptat lucrul de la distanță în cel mai convenabil mod au descoperit beneficiile comunicării asincrone care este extrem de productivă pentru acele organizații care au sedii răspândite în mai multe zone ale lumii. Comunicarea asincronă permite membrilor echipei să lucreze în mai multe fusuri orare, oferindu-le posibilitatea de a controla mai bine fluxul de lucru. Comunicarea este mai bine planificată și conduce la mai puțin stres.
3. O adoptare la scară mai mare a tehnologiei HR bazate pe Cloud
Tehnologiile HR bazate pe Cloud vor fi adoptate la o scară mai mare, pe măsură ce companiile se străduiesc să ofere o experiență perfectă tuturor angajaților care lucrează de la distanță, menținându-i implicați și productivi. Nouăzeci la sută dintre angajați consideră că munca de la distanță le crește moralul, potrivit unui raport Digital Thoughts. Este important ca tehnologia HR să atingă cerințele lor. Noile instrumente folosite în resurse umane post-pandemie vor avea suport încorporat, cum ar fi angajarea virtuală, integrarea angajaților, învățarea angajaților etc.
4. Securitate cibernetică îmbunătățită
Securitatea cibernetică va deveni o preocupare și mai mare pentru organizații. Potrivit „Raportului privind viitorul muncii la distanță securizate” al Cisco, 82% dintre angajatori au considerat că „securitatea cibernetică este acum extrem de importantă sau mai importantă decât înainte de COVID-19”. Există preocupări tot mai mari în legătură cu modul în care datele sunt accesate de la distanță și cât de sigure pot deveni. Așteptați-vă să vedeți noi investiții semnificative în sistemele și infrastructura IT de securitate cibernetică.
5. Creșterea cererii de recalificare și dobândire de noi competențe
Lacunele în materie de competențe s-au extins datorită pandemiei, iar creșterea automatizării locurilor de muncă a catalizat cererea de recalificare și perfecționare a competențelor. Un nou raport al Gartner sugerează că doar 16% dintre oamenii nou angajați posedă astăzi competențele adecvate pentru postul la care au aplicat. Cred că cele mai solicitate competențe în viitor vor fi inteligența artificială, învățarea automată, cloud computing, securitatea cibernetică, IT medical și design UX.
Lucrul de la distanță a atins un climax în această perioadă și a devenit acum modalitatea de lucru cea mai răspândită. Cu toată negativitatea din jurul pandemiei, această schimbare dificilă a fost primită în general pozitiv, iar multe companii și tehnologii pot ajuta afacerile să facă această tranziție fără probleme.